Una storia disonesta

Armando Trovaioli

Atunci

îmi aduc aminte atât de clar... linia de tramvai, cerul umbrit, vantul amortit , fata mea tampa... gandurile haotice, ce infect...o prosteala fara margini

Era un timp

Timpul exista acum, in minutul si secunda asta si mereu a existat, ce nu exista e vointa de a folosi timpul la ceva placut si util, insa... la care dintre timpuri ma refer? prezent sau trecut? nu mai stiu, sau cel putin nu sunt sigur. Totusi, moarte zilei de maine, asta da slogan, imi place!

Sa fiu al naibii... balconul meu e vedeta

240 de ore!

Dupa o lunga pauza in care am lipsit de pe acest frumos blog, revin cu o stire excelenta...evident pt mine! sunt in concediuuuuuuuuuuu!!!!!!!! Nu am de gand sa plec nici unde, nici la mare nici la bere nici la mici nici la mici nici la munte nici la ski in elvetia, stau acasa sa imi fac curul cat un sac de rumegus, somn de voie,filme, recreere pt minte si suflet as zice. traiasca codul muncii .240 de ore de acum inainte ma doare in cur de lume

Tipa asta arata de parca a aruncat-o cineva din pod. Noroc ca ai cazut pe moale pisi.